Infinit amețit de mirosul discret al ființei mele

 

Îmi aduseseși flori albe și mi le oferiseși într-o gară cu peronul crăpat. La coborârea din vagonul 424, privirea mi se lipise atunci de crizantemele albe și zâmbetul de pe chipul tău. Îmi declaraseși că iubești peroanelela nebunie, te pierduseși odată de tine acolo, pe un peron fără capăt, și căutarea te făcuse să te descoperi dincolo de tine. Te privisem circumspect din spatele crizantemelor și încercasem să te cred pe cuvânt.

Articolul complet aici

2 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s