Fata blondă

Pălăria albă, cu boruri mari, îi aparținuse unei fete blonde cu un zâmbet minunat de suav. Nu știusem că poate există un zâmbet atât de suav până nu o întâlnisem pe fata aceea într-un aeroport cât un hambar pătrat pictat în gri și o privisem cum zâmbea socializând on-line. Era, dincolo de zâmbetul acela al fetei, o întreagă viață care se scurgea perfect ordonată între litere, cuvinte, semne, spații și fotografii. Toate pe un fundal sonor discret care răzbătea din două căști mici prinse cu un fir alb.  Fata îl iubea la nebunie pe Victor și Victor părea să o iubească la rândul lui cel puțin la fel de mult pe fată. Din când în când ea ofta și închidea ochii într-o încercare copilărească de a ține strâns între pleoape mesajele acelea scurte, drăgălașe și pline de zâmbete și, cu mână stânga un pic tremurândă, aranja la locul ei o șuvița rebelă vopsită într-o nuanța de un negru corb.

Apoi zâmbea din nou, socializând on – line până când cineva, off – line, anunța într-un difusor pătrat că, dintr-un motiv datorat sorții și numai sorții, niște bagaje, doar câteva, se rătăciseră pe undeva pe drum.  Urmau apoi niște nume pronunțate stâlcit și privirea fetei devenea deodată tristă, teribil de tristă, degetele lungi se transformau în niște degete lungi și albe de atâta strângere și zâmbetul nu-i mai era decât un  rictus ciudat care înghițea pe rând nasul si obrajii  astupând ochii. Din fata blondă cu zâmbet minunat de suav rămânea deodată doar o pălărie albă, cu boruri mari, purtată clătinat spre o ieșire, cea mai apropiată ieșire din aeroport și apoi către un taxi, un taxi alb cu ferestre negre pe care fată blondă îl comandase on – line pe vremea când încă mai zâmbea suav și strângea între pleoape  mesajele acelea scurte, drăgălașe și pline de zâmbete în spatele cărora Victor părea să o iubească la rândul lui cel puțin la fel de mult când, în realitate, Victor o iubea, cel putin la fel de mult, pe Maria.

(Tema săptămânii– Personaj imaginar)

Abisurile le găsiți și aici

39 de comentarii

      1. Cu privire la reținerea finalului nu știu ce să spun. Ai avut un text fotografic aș spune, așa că mintea mea a rămas cu imagini multiple. Sau poate că eu am memorie fotografică? De fapt am o asemenea memorie, dar nu-mi dau seama în ce măsură m-a influențat asta. Poate este nevoie de o a doua opinie.
        Cert este că propoziția de final nu este cea reținută pregnant la mine.

        Mă gândesc acuma că, dat fiind scopul acestul blog, probabil că tocmai astfel de discuții ar fi interesante, de despicare a firului în patru, de explicitare.

        Apreciat de 1 persoană

    1. Totdeauna va depinde de cititor, căci este vorba de diferențele de înțelegere și percepție.
      Dar între timp m-am mai gândit, căci era să spun că poate sunt eu atipic. Din câte știu, creierul nu lucrează cu cuvinte, ci doar cu simțurile și cu percepțiile. Cuvintele sunt doar pentru a „traduce”. Așadar creierul va reține dintr-un text doar acele informații ce pot fi transformate în echivalentul percepțiilor, respectiv la mine prin multe imagini. Aceste se stochează.
      Nu este perfect explicat, dar cam asta ar fi esența, cumva. Am simplificat, căci sunt mai multe elemente, senzații, sentimente, etc. Dacă este printre noi cineva care stăpânește mai bine psihologia, ne-ar putea edifica.

      Apreciat de 1 persoană

      1. Da, acum trebuie să-ți dau dreptate.
        Însă la mine personajul părea a fi fata, care este drept că simte o trăire intensă, dar… pleacă, deci se pare că trăirea poate fi cauzată de rătăcirea bagajelor. Aici este o ambiguitate speculată de fiecare cititor.
        La fel de adevărat este că în cuprinsul povestirii, accentul este pus pe trăirile fetei produse de sentimentul dragostei pentru Victor. Dar chiar și așa, acea ambiguitate persistă, căci plecarea fetei nu poate fi pusă pe seama faptului că Victor o iubește pe Maria.

        Apreciază

      2. Sau poate că fata abia sosește, te-ai gândit? Ai dreptate, „m-am jucat” voluntar cu cititorul pentru a creea efectul surpriză. Este aspectul la care lucrez în acest moment în scop de perfecționare.

        Apreciază

      3. Fata sosește, zic eu, pentru că și-a comandat un taxi. Poate aștepta bagajele (prima mea ipoteză) sau poate aștepta sosirea taxiului (a doua ipoteză). Dar a doua ipoteză cred că poate fi eliminată, căci pleacă după ce se anunță rătăcirea bagajelor, moment în care apare și întristarea sa. Până aici nici măcar nu știm că victor…

        Apreciat de 1 persoană

      4. Foarte interesanta ideea ca fata ar fi putut pleca. Scos din context, fragmentul poate da nestere unor scenarii complet diferite. Victor este un element de lagatura cu alte fragmente.

        Apreciază

      5. Dacă fragmentul acesta este dintr-o scriere de mai mare anvergură, atunci tu știi cel mai bine. Dar luând în discuție doar ce este scris aici, fata vine de undeva, este într-o gară/aerogară sau similar, pare a fi în așteptarea bagajelor. M-am gândit (când citeam prima dată textul) că ea vine la Victor, iar rătăcirea bagajelor îi dă peste cap unele planuri pentru această întâlnire (motiv de întristare). Pare firească această presupunere, zic eu.

        Apreciat de 1 persoană

      6. Deja ar fi să discutăm pe scenariu, iar aici nu am datele în primul rând (presupun că tu deții deja oarece planuri), iar mai apoi nu mă pricep să creez scenarii. De altfel nici povestitor nu prea sunt.

        Apreciat de 1 persoană

  1. Cred a conteaza mult asteptarile cititorului relative la un text. Dezamagirea apare atunci cand nu exista nimic intr-o oarecare masura cu ceea ce cititorul asteapta. Poate fi un text exceptional de bun din punct de vedere stilistic si , in acelasi timp, extrem de putin apreciat de catre cititori. Tu, de exemmplu, fiind un cititor sentimental, ai fost „prins” de prima parte a textului ceea ce te-a facut mai putin receptiv la final. Ar putea fi una din explicatii, nu stiu. Dar e interesant ca subiect.

    Apreciază

    1. Aș spune că 80% din text se adresează sentimentalului, căci este vorba de comunicarea (presupusă?) între doi îndrăgostiți. În acest context, da, ultima frază creează „intriga” pentru continuarea poveștii.
      Dar, dacă iau în considerare cele spuse de mine mai sus, partea finală pare mai mult marginală/colaterală ca acțiune directă. Asta dacă luăm strict doar acest fragment, ca text de sine stătător.

      Apreciază

    2. Și apropo, eu cred că dezamăgirea cititorului apare atunci când nu rezonează cu nimic din cele ce citește. Pot avea așteptări când în mintea mea îmi creez unele scenarii posibile (iar asta cred că facem cu toții), dar chiar dacă scenariile acestea nu se realizează, poate apărea elementul surpriză, la care nu ne-am așteptat, dar dacă acesta va fi unul cu care rezonăm, nu vom fi dezamăgiți.

      Apreciat de 1 persoană

      1. Poate că da, dar asta doar dacă cititorul nu se poate delecta si cu altceva în afara scenariului, iar aici este foarte important stilul și nu numai.

        Apreciază

      2. Mi-a făcut plăcere să discut cu tine!
        Și încă o dată spun, poate că așa ar trebui discutat aici, ca să puteți vedea ce anume determină cititorul să placă un text, ce anume îl face atractiv.

        Dar se pare că am monopolizat comentariile, iar ceilalți s-ar putea supăra pe mine. Văd că nimeni nu a intervenit în discuție, deși ar fi devenit și mai interesantă.

        Apreciază

  2. Portret abia schițat în tușe colorate, proiecate în obiecte care susțin și ele colorat întregul. Și Victor. Întotdeauna e un Victor, care în final se demnostrează a fi total inutil în peisaj. 🙂
    Foarte credibil personajul: fata aceea ascunsă sub pălărie albă, asortată cu zâmbet suav.

    Apreciază

    1. Este un text simplu, in stil minimalist. Imi e greu sa imbratisez detaliul amestecat cu actiunea. Doream acest exercitiu ca sa imi ating limitele. Victor e un element pe care il doresc de legatura. Aici imi doream un final , sa zicem, neasteptat. Ca sa revigoreze putin monotonia.

      Apreciat de 1 persoană

  3. Tu seduci prin stil și amănunte care par asezate in textele tale ca niște pietre pe drum, te împiedici de ele sau le ocolești. Azi, nu le putem ocoli căci finalul, exact cum spui, surprinde și cuprinde parcă tot textul în el. Recunosc, după ce am citit ultima fraza, m-am întors la primul paragraf. Habar nu am de ce.

    Apreciat de 1 persoană

  4. Ai face foarte rău să nu încerci. Evidenta e o chestie simpla. Uite, in textul cu Grigore am adus putina surpriza de final, dar tot evidenta este. In cazul tau, personajele creează o poveste care continuă după punct. Oare asta e? Sau asta? Ba, nu parcă așa! Cam în felul asta rămânem după o citire profundă. Și încă ceva, ai un text scurt, in care surprinzător nu e doar finalul, ci fiecare amănunt plasat cat să facă și puțină poveste și să rămână stilul tau abstract! Eu, de exemplu, nu mă mai întreb „,oare sa incerc asta?”, „oare sunt suficient de buna, de credibilă?” Marele plus e asta, că aș scrie in neștire. Lucru observat de multi din jurul meu.

    Apreciază

      1. Cândva, cineva mi-a zis că dacă am o zona de confort, de ce as parasi-o. Că poți fi creativ și fără limite, in interiorul ei. E o diferenta însă, aici, deși tot de scris era vorba, cum spuneam și mă repet, eu mă păstrez o amatoare fericita, nu mulțumită, de ceea ce mi se întâmplă, pe când în tine recunosc scriitoarea cu frământări existențiale și creative. Aș zice că merită orice încerci, orice stil, dar al tau e unic, iar textul acesta nu are decât amprenta ta, nu altceva. Așa văd eu

        Apreciat de 1 persoană

      2. Eu nu sunt nici pe departe scriitoare. Pic des in pana de inspiratie si de avant creator. Vreau sa scriu si nu imi iese nimic. A ma forta inseamna, uneori, a ma bloca. Si, incercand sa scriu ca altii uneori ma face sa nu mai fiu eu.

        Apreciază

      3. Exact asta spun, ca alții textele parcă nu ne conțin, dar și în textul acesta, oricât personaj ai avea și aparenta acțiune și surpriza, musteste a tine. Îți tot zicem, de trei săptămâni, că stilul tau e inconfundabil. Nu semeni cu nimeni Niciodată. Tu și din blocaje, îți revii cu ceva ce nu lasă omul indiferent. Așa cred eu.

        Apreciat de 1 persoană

      4. ..esti bine și cu fiecare zi iți simt slova mult mai bine. Mult timp, citindu-te sporadic, nu stiu cat intelegeam. Acum, am o stare de bine cand deslusesc intelesuri sau mi le oferi tu spre uimirea-mi!

        Apreciat de 1 persoană

      1. Departe de a face comparatii, o sa iti explic de ce am spus asta. In primul rand ca, citind, esti obligat (in cel mai pozitiv sens cu putinta) sa te opresti asupra fiecarei secvente. Ca asupra unei imagini atragatoare. Sa stai sa-i studiezi pe indelete contururile, detaliile, decorul… Ca de exemplu : ”Toate pe un fundal sonor discret care răzbătea din două căști mici prinse cu un fir alb.” Nu-mi pot desprinde ochii mintii de pe acest detaliu. Firul alb al castilor… Sau momentul când dispare din aeroport, lasand amprenta palariei cu boruri mari…

        Apreciat de 1 persoană

      2. Interesant ce spui, nu ma gandeam ca exista un astfel de efect. Aud des ca am simtul detaliului si zambesc. Pentru ca , de fapt, sunt genul repezit care, cand vrea poveste, trece repede peste detalii. Scriu cumva fortat, nu stiu cum sa explic… fragmentul face parte dintr-un asa zis « posibil roman » si ma forteaza sa pastrez o coerenta

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s