Fata blondă

Pălăria albă, cu boruri mari, îi aparținuse unei fete blonde cu un zâmbet minunat de suav. Nu știusem că poate există un zâmbet atât de suav până nu o întâlnisem pe fata aceea într-un aeroport cât un hambar pătrat pictat în gri și o privisem cum zâmbea socializând on-line. Era, dincolo de zâmbetul acela al fetei, o întreagă viață care se scurgea perfect ordonată între litere, cuvinte, semne, spații și fotografii. Toate pe un fundal sonor discret care răzbătea din două căști mici prinse cu un fir alb.  Fata îl iubea la nebunie pe Victor și Victor părea să o iubească la rândul lui cel puțin la fel de mult pe fată. Din când în când ea ofta și închidea ochii într-o încercare copilărească de a ține strâns între pleoape mesajele acelea scurte, drăgălașe și pline de zâmbete și, cu mână stânga un pic tremurândă, aranja la locul ei o șuvița rebelă vopsită într-o nuanța de un negru corb.

Apoi zâmbea din nou, socializând on – line până când cineva, off – line, anunța într-un difusor pătrat că, dintr-un motiv datorat sorții și numai sorții, niște bagaje, doar câteva, se rătăciseră pe undeva pe drum.  Urmau apoi niște nume pronunțate stâlcit și privirea fetei devenea deodată tristă, teribil de tristă, degetele lungi se transformau în niște degete lungi și albe de atâta strângere și zâmbetul nu-i mai era decât un  rictus ciudat care înghițea pe rând nasul si obrajii  astupând ochii. Din fata blondă cu zâmbet minunat de suav rămânea deodată doar o pălărie albă, cu boruri mari, purtată clătinat spre o ieșire, cea mai apropiată ieșire din aeroport și apoi către un taxi, un taxi alb cu ferestre negre pe care fată blondă îl comandase on – line pe vremea când încă mai zâmbea suav și strângea între pleoape  mesajele acelea scurte, drăgălașe și pline de zâmbete în spatele cărora Victor părea să o iubească la rândul lui cel puțin la fel de mult când, în realitate, Victor o iubea, cel putin la fel de mult, pe Maria.

(Tema săptămânii– Personaj imaginar)

Abisurile le găsiți și aici