In – The – Letter

Împărțea copiilor bomboane. Bomboane, zâmbete și îmbrățișări. Fața i se lumina într-un zâmbet prelung în care diminețile își scăldau fericirile lumii. Iar de acolo păreau că izvorăsc toate speranțele unui mâine ce părea oarecum incert.  Copiii o iubeau, deși uneori teama că vor fi văzuți în jurul ei, le scrijelea puțin bucuria. Cei mari povesteau prin ulițe că năluca asta de fată este bântuită de duhuri rele. Așa se zvonise dar nimeni nu știa exact de unde pornise vestea. Cineva sugerase cândva că bârfa asta este încă o minciună grosolană a securității. Iar de aici nu mică a fost calea către dezbateri prelungi și contradictorii.  Kievul era încă locul în care oricine își arunca zarurile împotriva politicii de partid, risca să fie victima poveștilor prefabricate.

„Știm pe unde se întoarce fratele tău de la școală!” tunase omul din fața ei. Sperase să îi inducă teama acea tulbure ce scoate din minți până și cele mai blânde suflete. Ofițerul securității își dorea să o racoleze între rândurile lor. Aproape reușise, când copila îl privi cu intensitate.  „Nu, nu pot să vă ajut cu nimic. Refuz să fiu parte din echipă.”  Teama îi picta fantasme pe orbită, în dansul cu neputințele. Fratele îi era singura rudă rămasă în viață iar șantajul acesta îi dezvelea, fără putință de tăgadă, felul în care viața era construită. O temniță! Omul din fața ei tresărise surprins de murmurul fetei ce tocmai  gândise cu voce tare. Un delir o cuprinse în gheare și rămase într-o tăcere adâncă. Iar apoi o noapte neagră și dureroasă s-a coborât peste oraș, gânduri și inimi.

Dimineața o găsise căzută pe betonul rece al unei celule. Un frison puternic pusese stăpânire peste trupul firav ce era de acum plin de vânătăi și răni sângerânde. O sete cruntă îi ardea cu forță gâtlejul. Apoi totul devenise iar întuneric…  Câteva zile mai târziu se trezise. Era lumină, cald și senin. Fratele ei îi mângâia ușor fruntea. „Bine ai revenit,  om bun!” O bucurie nemărginită îi zâmbea sufletului. Erau vii amândoi. Erau acasă și părea că este liniște. „Copiii sunt bine?” „Sunt bine, dar de acum nu vei mai avea acces în incinta orfelinatului. Securitatea a decis asta. Ca monedă de schimb pentru liniștea noastră.”  Seara aceea i-a găsit îmbrățișați în ceea ce le mai rămăsese din familia de odinioară. Amintiri, lacrimi și povești. Și iubirea aceea sacră între frate și soră ce pecetluia sensul vieții.

„Copiii sunt viitorul”, obișnuia să spună mereu. „Iar ei au nevoie de încurajare, susținere, încredere și pace. Pacea în toate nuanțele ei.”  Serile o prindeau împărțind copiilor bomboane. Bomboane, zâmbete și îmbrățișări. Le asculta gândurile, tristețile și le citea basme. Basme despre lumi în care prințul cel bun învingea balaurul.  Iar apoi se făcea nevăzută printre blocurile înalte.

Treizeci de ani tiviți pe gulerul timpului. Cam atât trecuse peste poveste. Omul de la fosta securitate o întâlnise întâmplător. A recunoscut-o după zâmbet. Simțea și acum felul în care teama fetei de atunci îi arsese sufletul. Dar mai mult decât atât, nedumerirea îi rămase fidelă peste ani. Niciodată nu dezlegase misterul ce înconjurase făptura aceea firavă. „Permite-mi, te rog, să te întreb! Cine erau soldățeii ce te protejau? Noaptea aceea gardienii erau cât pe ce să te omoare în bătaie. La un moment dat, o armată de nicăieri a intervenit între tine și ei, ca un zid de apărare. Te-au abandonat pe betonul rece al încăperii și au fugit de spaimă. Te-am lăsat apoi în libertate. Niciodată, nimeni nu a mai reușit să te prindă singură. Erai mereu păzită de aceeași soldăței fideli.” Mirarea femeii strălucea mai presus decât gândurile nedumerite ale fostului ofițer. Niciodată nu îi trecuse prin cap așa ceva.

Povestea curge și azi prin cartierele mărginașe ale Kievului. Despre fata ce împărțea bomboane, zâmbete și îmbrățișări. Ca o icoană a copilăriei despre care cei maturi își vor aminti iar și iar. „In-The -Letter” scrisese oarecum o pagină de magie în cartea eternității. O pagină în care chiar și îngerii se pare că au semnat cu litere de viață.

@Simona Prilogan, Nottingham, 23/08/2018

 

Tema săptămânii  – Descrierea unui personaj imaginar

Mă găsiți și  aici.

Reclame

19 comentarii

  1. Fabuloasa scriere, iar Cuvântul Viu nu are limite. În El sunt ascunse tainele vietii eterne, dincolo de limita spatio-temporala a perceptiei rational-sentimentale relative,limitate a omului firesc.
    Sa-ti fie viata întreaga, sub ocrotirea si protectia Cuvântului Viu, draga Simona !

    Apreciat de 2 persoane

    1. Mereu imi spun ca eroii basmelor se gasesc inca printre noi. Iar copiii sunt cei care sesizeaza cel mai repede lucrul acesta. „In – The – Letter” este o ingemanare de amintiri, foite de realitate si sperante ale copilului de altadata. Multumesc mult, Diana! La un roman nu m-am gandit inca, dar as putea sa folosesc secventele intr-un posibil proiect. 🙂

      Apreciat de 1 persoană

      1. Ar putea fi un succes real. E pur şi simplu fantastică! Să o dezvolți într-un proiect viitor aşa cum te îndrumă „soldățeii” tăi…să nu o laşi la sertar! Inspirație şi sănătate!

        Apreciat de 1 persoană

  2. Nu știu câtă imaginație ai folosit și cât ai cules din realitățile unor alte vremuri, căci personajul tău, zis imaginar, poate fi de fapt printre noi.
    Mulțumesc! Mi-a plăcut tare mult povestirea ta, care mi-a adus aminte de întâmplări ale copilăriei mele, acoperite de pulberea timpului.

    Apreciat de 2 persoane

    1. Au existat multe asemenea personaje printre noi, cu siguranta. Se intampla cu vreo 26 de ani in urma, in Timisoara, sa port o conversatie „bizara” cu unul dintre ei. Mi-a ramas in suflet si m-a marcat pentru tot restul vietii. Cat priveste felul in care scriu, absolut totul are un start din realitate. Multumesc din suflet, Mugur! 🙂

      Apreciat de 1 persoană

      1. Dacă aș avea talentul tău și memoria unui elefant, cum se spune, multe ar fi de așternut, căci am trăit printre astfel de oameni toată copilăria și o parte a tinereții mele. Și multe erau poveștile lor, uneori doar sugerate, căci frica nu dispăruse complet, altele spuse direct, dar în cercuri restrânse de oameni.
        Să ne mai aduci astfel de povești, Simona.

        Apreciat de 1 persoană

  3. Asta nu e nici poveste, nici basm, e cuvântul tors în așa fel încât să ne acopere pe toți cu haina frumosului absolut, e muzica pe care, ascultand-o, rămâi vrăjit peste poate și nu te poți satura de sunetul ei. Ți-am mai zis, îți mai zic, se vede experiența, talentul, dăruirea. Mulțumesc pentru un asemenea text.Minunat!

    Apreciat de 2 persoane

    1. Amintirile acelor vremuri m-au ravasit oarecum, dar, asa cum atat de delicat spui, haina frumosului absolut ramane vesnic peste lume. Ca o aducere aminte a adevarului absolut. Multumesc din suflet, Adriana draga! Incurajarile tale sunt fire de lumina si aur pentru mine. ❤

      Apreciază

  4. Dureroase aduceri aminte sau născocire sau vis.Si prin Cluj erau din aceia care vorbeau cu nimeni, se plimbau oriunde fără să-i oprească cineva, iar unii ofereau flori.
    Realităţi uitate atît de sensibil readuse la suprafaţă în acest text.
    Mulţumesc!

    Apreciat de 3 persoane

    1. Ma bantuia de cateva zile ideea povestii. Aseara a trebuit sa erupa, simteam ca este momentul sa o pun pe tapet. Nu stiu exact cat de mult se incadreaza in tema, dar raman la ideeea ca imaginarul este tot o parte a realitatii. Iar istoria aceea dureroasa ne-a demonstrat inca o data in plus cum „realitatea” este si dincolo de lucrurile vazute, se intinde pana dincolo de fantastic. Multumesc mult si eu pentru trecere si ganduri. 🙂

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s