(În)depărtare

Plângeam…  În minte mi se derulau cu rânjet de pădure bântuită, idei agățate de ramuri îmbătrânite și scorțoase. Vocile lor încă vuiau în tâmple, ca o mantră a timpului condensat printre prejudecăți de lume obosită. Mă loveau necontenit peste gânduri, lăsându-mi sufletul însângerat. La picioarele serii, stătea gârbovită, iubirea. Un nimic sfâșietor o înșfăcase și o alungase către alte depărtări. Durerea dansa la braț cu violența. Totul părea îngăduit sub umbrela cununiei iar spațiul se lărgea îngăduitor cu tiranul. Am ieșit în grabă, simțindu-mi mâinile tremurând sub greutatea momentului. Depărtarea ne era singura portiță de scăpare.

Dimineață… cu panici și întrebări. Dar cu ochii senini ai copilului ce simțea liniștea blândă mângâindu-i fruntea. „Ascultă, mami! Tobele se aud altfel de la depărtare… Să rămânem aici o vreme!” Am așezat sârguincios panicile în coadă de vise și le-am dat avânt să se înalțe către depărtări albastre, printre picături de stele ce începeau să lumineze în înțelesuri… până ce depărtarea ne-a trimis înapoi sărutul luminii -curcubeu.

Apoi am pornit mai adânc în depărtare…

Amiazi… Suntem departe… Liniștea pansează, printre secunde, rănile sufletului. O prindem cu putere și ne contopim cu ea într-o îmbrățișare de taină. Glasul copilului prinde nuanțe de încredere iar visul își împletește florile roșii peste câmpul speranței. Ne zâmbim printre sclipiri de bucurie. Din când în cand  mai auzim un ecou îndepărtat al tobelor doar cât să ne amintească cât de mult înseamnă uneori îndepărtarea. „Azi ești atât de frumoasă, mami! Iubesc liniștea aceasta care îți luminează zâmbetul…” Și pornim mai adânc în depărtare…

@Simona Prilogan, Nottingham, 28/08/2018

(Tema zilei -un text despre (în) depărtare)

Mă găsiți și  aici.

Reclame

13 comentarii

  1. O dureroasă experiență, care determină îndepărtarea. Dar cât de plastic ai descris totul, uneori cu imagini fotografice, alteori adăugând si sunetul tobelor sau al liniștii, care nu știi dacă vine din interior sau nu.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Sunetul tobelor poate veni uneori din interiorul nostru ca reminiscenta a trecutului. Dar cu cat suntem mai departe de locul in care am suferit, cu atat zgomotul lor este mai atenuat. Ma bucur mult ca ai sesizat nuantele acestea. Multumesc mult, Mugur, pentru trecere si gand. O zi frumoasa cu multe zambete! 🙂

      Apreciază

      1. Nu puteam să nu le sesizez, căci sunt prezente cu o anumită pregnanță în textul tău.
        Apoi aș mai spune că nu neapărat departarea fizică duce la atenuări, cât modul în care continuăm să percepem evenimentele. Asta știu, fie și parțial, din propriile mele experiențe de viață. O privire realistă și cumva „din afară” ne poate ajuta să înțelegem și „partea cealaltă”, odată cu asta apărând și atenuarea pregnanței amintirilor și trăirilor legate de evenimentele cu pricina. Am explicat puțin simplist, dar cam asta este esența, după părerea mea.

        Apreciat de 1 persoană

      2. De cele mai multe ori, experientele proprii ne ajuta cel mai mult sa intelegem mecanismul psihologic, dar desigur, si acesta depinde de la individ la individ, de diferite circumstante. Ai mare dreptate si ma bucur ca ai adaugat pasajul cu „partea cealalta”. Pentru ca, in esenta, fiecare isi are dreptatea lui, doar ca uneori esentele pur si simplu nu sunt compatibile iar atunci intervine situatia de stress. Exceptand, desigur, cazurile de extrema violenta. Dar, ca sa fac o disecatie medico-psihologica, pana si acolo se gasesc dedesubturi care explica comportamentul nefirect. Nah, ca m-am adancit mult in problema. Multumesc mult, Mugur! 🙂

        Apreciază

      3. Din bruma citită de mine, apar în principal două cauze (dar nu numai) ale comportamentului violent. Una ar fi existența violenței în familie, pe când persoana era copil, ceea ce a determinat perceperea violenței ca fiind firească. A doua, ar fi nevoia interioară, egotică, de a deține controlul, de a se impune „cu orice preț”, ceea ce iar determină perceperea violenței ca fiind firească și necesară scopului. Dar bineînțeles că sunt mult mai multe dedesubturile unui astfel de comportament nefiresc. Mă iartă că „m-am băgat” și eu, probabil că vând castraveți grădinarului.

        Despre „partea cealaltă” iar se pot discuta multe. Se spune că nu vei putea combate dacă nu cunoști, nu înțelegi un anume ceva. Tot așa si aici, întâi trebuie să încerci măcar să înțelegi și partea cealaltă, abia apoi să reacționezi. Aproape orice comportament are câte ceva „în spate”, iar uneori acel ceva se poate corecta astfel încât lucrurile să poată merge așa cum trebuie. Dar suntem oameni, supuși greșelii. Totul este să nu persistăm în greșelile noastre.

        Eu îți mulțumesc, pentru aceste intervenții, poate nu tocmai „la subiect”, dar foarte utile și interesante, care pot aduce și întregiri ale textului tău, în funcție de cum este el înțeles.

        Apreciat de 1 persoană

      4. Ai completat frumos… Suferinta creierului este si ea o cauza. Fie ca vorbim despre alcoolism, abuz de droguri, fie ca este vorba despre o cauza externa ( accident, violenta fizica, etc) ori pur si simplu o forma de dementa.
        Cat despre text in sine, in general imi place sa spun ca perceptia ii apartine cititorului, ca fiecare isi ia de acolo in functie de ceea ce simte, vede, intelege. Mai mult mai mai putin profund, colorat, nuantat.
        Si pentru ca vorbeam de „situatii de stress” cei mai vulnerabili sunt copiii, iar acestia isi doresc linistea cu orice pret. Aici iar ar fi multe de povestit.
        Cat despre ceea ce atat de profund ai adus in discutie referitor la acel ceva „in spate”, ai mare dreptate! Este de dorit o analiza clara si onesta a lucrurilor, tocmai pentru a putea intelege mai bine mecanismul psihologic si pentru a evita in viitor situatiile asemanatoare.
        Asa cum spui si tu, sa nu persistam in greselile noastre. Apropo de castraveti, sa stii ca eram candva experta la produs recolte faine. Afara si in solar. … Zambesc! Multumesc mult, Mugur! 🙂

        Apreciază

      5. Știi bine că era vorba de un grădinar psiholohic, iar nu unul care cultivă… castraveți, deși și acesta merită atenția noastră, căci stie cum să obțină recoltele cele mai gustoase.
        Cele spuse de tine mai sus, în comentariu, îmi confirmă pregătirea ta, eu rămânând un biet învățăcel.
        Mă plec în fața ta!

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s