Încercam să-ți ating sufletul cu o culoare

Mai știi? Era o stradă galbenă, în pantă, pe care se rostogoleau niște pietre verzi. Încercam să-ți ating sufletul cu o culoare dar ploaia îmi spăla orice fel de intenție. Șopteai vânt, plângeai pietre și lumea trecea indiferentă pe lângă noi. Eu închideam ochii și tu dispăreai odată cu lacrimile, cu strada, cu toate culorile acelea amestecate. Oamenii continuau să treacă și tu îți pierdusei, atunci, demult, orice speranță, îmi spuneai. Eu îți respiram fiecare cuvânt printre pietrele acelea verzi încercând să înțeleg. Sorbeam căutările tale și continuăm să inventez culori. “Aș da orice să fie mov, sau să nu mai fie deloc” îți șopteam în pumnii strânși și tu mă priveai printre pietre și vers și zâmbeai.  Apoi oftai și reincepeai să exiști la marginea mea. Te bucurai atât de mult că mă revezi !

(Flash 24– „Exilat în durerile și bucuriile celorlalți”)

Abisurile-le găsiți și aici

Reclame

7 comentarii

  1. Te întreb ceva: cum şi ce faci când citeşti ceva ce îţi pare pur şi simplu extraordinar şi simţi că nu ai nimic de spus, nimic mai mult decât „extraordinar”, dar parcă n-ai putea scrie doar asta, să nu fie ca un fel de tic verbal folosit uneori când unii nu citesc şi ştiu că aşa nu au cum să greşească, dar n-ai vrea nici să pleci lăsând numai un like sau nelăsând nimic, nu aşa… pur şi simplu?
    Ce faci atunci? Ce să fac eu acum când sunt în situaţia asta?

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s