Îmi promit

Cârduri de ciori străbăteau cerurile pline de foc,

În liniștea zile scobeau lumi cu idei de noroc.

Timpu-mi părea un rebel ce haină din vise-mi croia

Dar prinse greșit în model, lăsându-mă fără de ea.

Bătut-am la porți să întreb cum rostul se vrea îmbrăcat.

Câțiva mi-au răspuns să înjgheb miracol din voal de păcat,

Să scutur povara ușor departe de visul trăit

Și chiar de-l mai arde un dor, ascuns să îl plâng, chinuit.

Că lumea n-o poți rândui și-n ziduri nu poți modela.

Privit-am spre ape verzui, cu plans ca o rouă de stea.

 

Lăsat-am iubire pe crâng, și zâmbet lăsat-am mereu

Dar nopți mă găseau iar plângând cu aripi frânte-n clișeu.

Povești despletite curgeau și doruri goneau în eter

Dar porțile le ferecau și rostu-mi părea un mister.

Oglinda-mi rânjea hohotind cu ochii-adânciți de război,

O noapte adâncă pe gând scobea cu putere-n noroi.

De viața-i o luptă,-mi cereau izbândă să cern pe poteci,

Cadavre de vise pe șleau, pierdută în umbrele reci.

Căci lumea-i croită așa, cu zbateri și chinuri și foc

Săgeți – judecăți prinse-n șa și -n margini cu ochi de noroc.

 

Din goană de timp am oprit descânturi să ardă cu dor

Pe-albastru de vis infinit, legat-am mirări pentru zbor.

Amiezi cu ninsori de or fi, lăsa-voi un zâmbet sub rost

Și-n mine-oi căta a găsi și râsul și plânsul din ost.

Cu păsări de foc de-oi zbura, vom face frăție în cer,

Și îngeri de-or fi, vom cânta, pierzându-ne întru mister.

O liniște-adâncă-mi promit să-mi legene zilele și

În mine aripi spre zenit îmi fac legământ a găsi.

Talanți de iubire și cânt să-mi fie lumină mereu.

Azi pașii-ndraznesc în cuvânt, semnându-mi al clipei eseu.

 

Autor: Simona Prilogan, Nottingham, 05/10/2018

Foto: arhivă personală  – Newstead Abbey, UK, 2018

Tema săptămânii – Îmi promit

Mă găsiți și  aici

 

Reclame

5 comentarii

  1. Versuri sublime cu aroma de toamna târzie,
    O poveste de Suflet ce arde precum o faclie.
    Gânduri de dor, vesminte tesute din in, ca o ie
    Curata; ‘nalbita cu lacrimi în noaptea târzie…

    Un Weekend mnunat si binecuvântat cu multa bucurie, har si pace în Suflet, draga Simona !

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s