Tu ce ai făcut azi pentru visul tău?

Într-o miercuri oarecare, cumva puțin înaintea orei 5, mi s-a părut că aud cum cântă frunzele. M-am ridicat și am privit pe fereastra larg deschisă. Nimic. M-am culcat la loc. N-am reușit să adorm decât puțin înainte de ora 6 când, m-am trezit brusc, speriată de zgomotul frunzelor foșnindu-mi la ureche. Îmi spuneau că nu exist.

Am alergat spre oglindă și nu m-am văzut. Eram nicăieri, mă îndreptăm spre niciunde… M-am speriat. M-am speriat atât de tare încât am țipat. La al doilea țipăt am auzit un zgomot alb care părea să vină de nicăieri și totuși, se prelingea izvorând din peretele alb şi îndreptându-se ca un abur spre mine. Un abur care mă îmbrățişa. Cu cât mă strângea mai tare, cu atât simțeam că ies din iluzia în care amorțisem. Parfumul inodor mă trezea la realitate descătușându-mi ochii înaintea cărora se contura o formă. Mi se prelingeau ochii de atâta privit și, căutând o explicație plauzibilă, am remarcat cât de mult îmi seamănă forma. Același contur limitat de două urechi, același zâmbet uriaș prins între două lumi, la poarta cărora eram și poștaș și chiriaș. Razele soarelui abia răsărit de după deal, cădeau ca un fald auriu pe forma ce mă privea blând până în fundul sufletului, golindu-mi mintea de mine cea care nu mai existam. Cealaltă eu, mă privea din partea a tot ce mi-am promis cândva că voi fi, fără nici un reproș, fără nici o tristețe, doar cu un zâmbet încrezător.

„- Amintește-ți!” mi-a spus. Rămâi fidelă crezului tău și nu te lăsa amăgită de iluzia unui zgomot și nici de zgomotul unei frunze în contact cu privirea-ți pierdută dincolo de toate. Lumea de dincolo de tine este iluzorie și atât. Nu-ți va oferi nimic din tot ce îți dorești. În schimb, ai puterea de a creea realitatea în care credeai când erai eu.”

M-am trezit asudată pe podeaua camerei mele. Soarele era deja sus pe cer, și în jur doar o liniște deplină. Habar nu aveam cum ajunsesem pe podea, de ce geamul era larg deschis, și mai ales, nu îmi puteam explica de unde a apărut pe peretele alb o urmă, o formă ciudată a ceea ce credeam că sunt și, de fapt, niciodată nu reușisem cu adevărat să fiu înainte ca totul să se petreacă.

Într-un sfârşit, forma s-a mișcat pe perete până a conturat o singură întrebare: „Tu ce ai făcut azi pentru visul tău?”

Text colectiv Dana Codori , Diana, Abisurile

2 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s