Proiecția aceea a ceea ce suntem cu adevărat

Ca să ajung la destinație îmi trebuie în jur de 50 de minute, trei străzi perpendiculare , o șleahtă de câini apărută de nu se știe unde, o strategie câștigatoare pentru a evita mușcăturile, o privire aruncată-n zare, o zare năpădită de buruieni colorate frumos și de bălți pline de apă stătută, o trecere de pietoni peste o stradă destul de circulată, un bătrân în vârstă aşteptând autobuzul de ora șapte și zece, o femeie îmbrăcată decent  , autobuzul de șapte și zece, niște scaune gri relativ curate, un șofer bine dispus, slalomând cu o oarecare măiestrie printre alți șoferi bine-dispusi, un grup de oameni îmbrăcați în salopete albastre, un grup de pahare de plastic aburinde, niște mirosuri amestecate de cafea caldă și parfumuri de toate prețurile, o femeie la vreo cincizeci de ani dând like-uri zgomotoase pe Facebook, un domn bine, la costum, deja transpirat, agățat de o bară metalică, un grup de adolescente cu fuste foarte scurte, autobuzul de șapte și jumătate pe care tocmai îl ratez, o înghesuială ciudată pentru această oră,  intersecții pline,  semafoare grăbite,  frâne trase în ultimul moment, ceva înjurături întemeiate, trei hârtoape ocolite razant, alte intersecții pline, o gură de metrou animată, o străduță plină de oameni , multe perechi de sandale, o bătrână care vinde lavandă,  multe buchete de flori la prețuri relative, ceva perechi de ochelari de soare cu lentile late, niște pahare de plastic cu cafea proaspăt măcinată, niște șine de tramvai de pe vremea „Împuşcatului”, o sirenă de ambulanță, două sirene de poliție, și-n cel mai îndepărtat colț, EL, taximetristul cărunt și un pic sictirit, aşteptându-și clientul. Un el la patru ace și cravată gri cu puncte verzi, cu ochii într-un Smartphone oferit de firmă, prea grăbit pentru a remarca toate acestea și o ea, o blondă subțire cu manichiura perfect asortată la sandalele cu tocul „office” și la fusta puțin peste genunchi, prea ocupată cu ea pentru a mă mai putea evita, chiar și în ultimul moment.

O evit eu, din respect pentru mine, și trec mai departe întrebându-mă care o fi povestea ei, a lor, a tuturor celorlalți pe care n-am apucat să-i privesc, să-i întâlnesc, să-i citesc? Care le-o fi adevărul, acea fațetă ascunsă în spatele ochelarilor de soare, a buchetului de lavandă, a paharului de plastic sau de carton rezistent la căldură, care le-o fi povestea, secretul acela bine păstrat, chestia aceea care îi face să tresară, să simtă că nu înaintează degeaba, că nu devin ca șinele acelea de pe vremea „Împuşcatului”, rugină veche încălzită la un soare fără dinți, care le-o fi urma aceea lăsată în spate, poveștile acelea inventate în scopuri nobile, imaginile acelea proiectate în buclă, topindu-se pe astfaltul cald și umed? Care le-or fi ploile repezi de vară și versurile cu ploi recitate toamna târziu la unison între două lumi? Căci orice nu s-ar zice și oricât de tare și apăsat nu s-ar zice sau oricât de mult s-ar evita să se zică, există, în spatele tuturor aparențelor și al imaginilor și al gropilor și al șinelor ruginite, proiecția aceea a ceea ce suntem cu adevărat și nu putem fi, uneori niciodată, alteori doar din când în când și atunci mult prea repede.

Tema lunii : „o viată măruntă” by Abisurile

2 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s