O scrisoare pierdută

Dragul meu,

Ai dispărut când te iubeam mai tare. Venit de nicăieri, ai plecat oriunde. Nu știu exact cat de mult și cat de tare și, mai ales cat de lung m-a durut atunci dispariția ta, cert este că am pierdut aproape toate scrisorile și, odată cu ele, aproape toate speranțele.

Era o iarnă grea și gri și, în mod inexplicabil, de atunci detest griul. Erau vremuri triste și reci și pe atunci cineva – altcineva –    iubea atât de tare și atât de profund încât nu concepea sa mă împartă cu tine. Pasiunea lui pentru mine era dictata de sentimente ascunse bine și nici acum, sferturi bune depășite de secole mai încolo, nu-mi mai amintesc cât de mult a existat și cat de mult a trebuit să – i inventez existenta pentru a depăși, ani buni după, disparitia ta. Uneori memoria începe să amestece sentimente și, în acest joc macabru de-a cine astupa mai bine golurile dictate de acte neprevăzute, mă întreb dacă a existat cu adevărat omul care-mi ascundea scrisorile. Și, mai ales, cât de oportuna ai găsit tu această explicație pentru a povesti non-disparitia. De fapt, în accepțiunea existentei omului care – mi ascundea scrisorile, tu nu dispărusesi. Era doar senzația de dispariție dată de lipsa scrisorilor.

Ai dispărut când te iubeam mai tare. Venit de nicăieri, ai plecat oriunde și, nici acum, ani buni după, nu știu pe cine să dau vina…

Flash 24 „O scrisoare din trecut” By Abisurile

Reclame

1 comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s