Trebuie să supraviețuiesc !

(continuarea de aici )

Capcana timpului nu există dar, oricât de genială mi s-ar părea ideea, trebuie să supraviețuiesc. E marți și, vreau nu vreau, trebuie să muncesc. La șapte fără douăzeci sună ceasul și mă trezesc.  Mă întorc pe partea cealaltă și o iau de la capăt. Nimic nu-i întamplător …Imi place ideea și decid să mușc cu dinții din viață. Văd viața în nuanțe de verde, adaug puțin zahăr și amestec. Sorb încerc și încerc să mă trezesc. Nu reușesc. Sunt în buclă în vis și încerc să ies. Un pas înainte, doi pași înapoi.  Viața este un dans și ritmul  suntem noi.

Când  eram mică mama îmi vorbea despre prințese și dragoni care scoteau abur și foc și fum. Eu o ascultăm pe mamă cuminte imaginând scena cu mii de detalii și culori. Discul de vinil scartâia și îmi plăcea scârțăitul acela. Era semnul meu, semnul trecerii prin época acea de demult. Epoca aceea în care lucrurile erau aproape toate imaginate. Printre două cărti, două cozi, două povești. Eu  nu mă imaginam niciodată printesă, era prea simplu să ma imaginez printesă, toate fetele de pe strada aceea în pantă se imaginau prințese. Nu era amuzant să fiu la fel ca toți ceilalți.

Eu mă imaginam dragon. Mirosul de fum îmi aducea aminte de bunica și aburul scos pe urechi de bunica. Bunica era strămosul dragonului din mine. Răzbătea bătând viața la fund cu o mătură de paie. Așa era bunica, o femeie dragon despre care toată lumea vorbea de bine. Scria și în ziare despre bunica, despre lupta ei cu războaiele de țesut. Despre victoria ei zilnică în lupta cu războaiele de țesut. Nu înțelegeam prea multe pe vremea aceea, eram mică și oamenii din jur erau prea mari pentru mine. Viața era un pachet imens de bucăti ale unui întreg. Nu reușeam să reconstitui întregul. Eram o bucată dintr-un întreg și asta îmi era suficient.

Anii au trecu, bunica s-a dus, războaiele s-au transformat, dragonul din mine a crescut mare și tare și a răzbit anii prin bucătile acelea ce au devenit multe, din ce în ce mai multe. La un moment dat au devenit atât de multe încât au început să cadă. Una câte una, bucătile cădeau și , până la urmă, am început să scot fum și abur și, amintindu-mi de bunica și de războaiele ei, am intrat la rândul meu în război cu bucătile acelea multe dintr-un tot. Am luat puțin din fiecare bucată, esențialul, și am pus cap la cap cu puținul din altă bucată și tot așa pană ce-a ieșit de  viața dragonului  în luptă cu timpul. Un pas înainte, doi pași înapoi Mai adaug puțin zahăr, amestec și mă trezesc.

Secret de dragon!

Urmarea aici

Roman , Flash 24 „Un pas înainte, doi pași înapoi”

Reclame

2 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s