Locuiesc într-un cartier cu câini

(continuarea de aici )

N-am de ce să mă plâng. De jur împrejur, numai bocete. Toată lumea are ceva de reproșat sistemului. Fac o lista virtuală în minte și mă opresc la numărul douăzeci și ceva. Risc să dispar sub zidul plângerii ! Printre bocete, câteva glume, din ce în ce mai bune. Apreciez umorul fin și inteligent dar mi se face deodată frică. Glumele încep să fie la fel de bune ca în Epocă de Aur. Anumite semne există. În lipsă de altceva, oamenii au început să-și construiască singuri propria austrada. Îmi place ideea, o notez într-un colț și-mi mai torn puțină cafea. Dacă mă trezesc de-a binelea poate chiar o construiesc. În definitiv și alții au mai construit înaintea mea. Apoi o iau la picior pe strada neastfaltată.

Locuiesc într-un cartier cu câini și lucrez nu foarte departe dar număr distanțele în secunde și timpul în kilometri. În ambele sisteme de măsură, ca să ajung la destinație, îmi trebuie în jur de 50 de minute, trei străzi perpendiculare una pe cealaltă, o sleahtă de câini apărută de nu se știe unde și o strategie câștigatoare pentru a evita muscăturile. In plus, o indiferență aparentă a oamenilor pe care îi întâlnesc din care nu răzbate nimic, absolut nimic, nici măcar un strop de transpirație. Pera devereme pentru sentimente. Oamenii se plâng tăcuți prin autobuze reci și nimic nu se schimbă atât de repede pe cât ar trebui să se schimbe. Schimb direcția, o iau la dreapta. La dreaptă, un zid mâncat de iederă și un text scris cu creta. O privire aruncată-n zare, o zare năpădită de buruieni. Există o oarecare doză de optimism între acest câmp și trecerea de pietoni. Un  bătrân așteaptă autobuzul de ora șapte și zece dar autobuzul întârzie.

O femeie  imbrăcată decent traversează la întâmplare strada gri și autobuzul de șapte și zece ajunge la șapte și cincisprezece. Mă gândesc la zidul plângerii și urc. N-am încă de ce să mă plâng. Număr distanțele în secunde și timpul în kilometri. În ambele sisteme de măsură, ca să ajung la destinație, îmi trebuie în jur de 50 de minute.

Roman, Tema săptămânii „Zidul plângerii”

 

Urmarea aici

Reclame

3 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s