Râd în hohote și iarna dispare !

(continuarea de aici )

Afară mă întîmpină cu o ceață gri, lăptoasă, și cineva țipă în mine.  „Decembrie ieși din Martie !”, râd în soaptă și încerc să nu mă împiedic.

Scări. Trepte. Pleoape.

Găsesc oglinda la capătul pleoapelor, mă uit, mă sperii, mă retrag.  Există sentimente ciudate. Faci una și simți alta. Râd greu, cu lacrimi-stropi, afară se topește iarna, se topește albul, undeva, un petic de pământ se vrea verde. Nimic nu e ceea ce pare…

E toamnă și trebuie să repet : „sunt mereu vară pe dinăuntru, pe dinafară oamenii mă confundă uneori – arătați ca primăvara”, zic oamenii uneori, eu mă bucur și tac. Dacă n-ar fi ridurile aș râde în hohote și aș deveni cu adevărat verde-vară.   Diminețile, oglinzile ar trebui să dispară !

Privesc oglinda și încerc să dispar eu. Cel mai deștept cedează. Nu dispar. Eșecul e un sentiment trist și cu multe cearcăne.  Închid ochii, mă imaginez vară. Funcționează ! Un moment, două momente, deschid ochii, e din nou dimineață, sunt ceea ce simt. Simt că trebuie să fiu altfel!

Undeva, la radio, cineva anunță timpul probabil. Probabil că se va încălzi odată și odată. Zâmbesc. Toate se întâmplă odată și odată. Prăjesc ochiurile cu gândul la vară, ung feliile de pâine fredonând, buze seci șoptesc versuri fine, alandala, toamna continuă să fie, dincolo de mine.

Cânt fals și realizez că am nevoie de ceva care să-mi revitalizeze buzele. Buzele trec odată cu anotimpurile, doar sufletul rămâne să numere trecerile. Număr trecerile și caut soarele după norii gri, începe să plouă, termin de fredonat, termin de mestecat, un miros puternic de cafea mă aduce cu picioarele pe pământ, caut cana neagră torn, sorb, termin, mă spăl pe dinți, caut oglindă, o găsesc.

Diminețile, oglinzile ar trebui să dispară ! Diminețile sunt momentan toamnă și ochii exista undeva pierduți sub straturi groase de zile plate. Dau zăpada la o parte, straturi-straturi, undeva, departe, năvălesc  să apăra ochii.

De n-ar fi ridurile, aș râde în hohote și aș deveni o adevărată verde-vară. Dar ridurile sunt și eu aș vrea să mă ascund de ele undeva în Egiptul antic în spatele pudrei de diamant amestecată cu uleiuri și apoi întinsă uniform pe piele …

Las Egiptul baltă – prea departe și-n spațiu și-n timp… Râd în hohote și iarna dispare ! Văd viața în nuanțe de verde, adaug puțin zahăr și amestec. Dragonul din mine câștigă și de data asta !

Flash 48 : „Nimic nu e ceea ce pare” by Abisurile 

Reclame

3 comentarii

  1. Nimic nu e real din ce percepem,
    caci simturile naturale s-au pierdut.
    În fiecare clipa din valori mai pierdem,
    caci omul este ipocrit si decazut.
    „Egiptul” este astazi un desert arid,
    cu piramidele-i si sfinxul idolatru.
    Doar sclavagism si entitati hibrid,
    ce se încred în stele, luna, astru…
    O seara minunata, binecuvântata, Suflet drag !

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s