Für Elise – Bagatelă

[…]

– Semnele vitale sunt bune.

– Au trecut trei săptămâni deja. De ce nu reacționează? De ce nu se trezește?

– Impactul a fost violent. Furtuna brizei nordice ar fi putut distruge tot. A avut noroc că și-a fracturat doar aripile, și asta se datorează reacției de a te feri pe tine de un impact dur. Dacă rămânea în scaunul ei ar fi fost zdrobită la impactul cu zidul. Mai mult…

Nu mai auzeam nimic din explicațiile medicului. Mă simțeam și așa vinovat pentru că am autorizat zborul cu tresaplanul acela primitiv știind prognoza meteo. Calculele mele au dat greș, ea se putea salva, dar nu. A rămas să mă protejeze pe mine fiindcă nu se desprindea centura să ne putem parașuta. Cum să o aduc din nou în simțire?…

Medicul rămase consternat, sporovăind urmei lui, neînțelegând de ce a zbughit-o Menuer pe ușă ca un apucat, lovindu-se în goana lui de toți civilii aflați în calea sa.

A dat buzna în cochilia ei, răscolindu-i mărunțișurile, declarându-se mulțumit când găsi un obiect minuscul cu mâner rotativ, aflat într-o cutiuță. O luă și ieși ca o furtună la fel cum a intrat.

Ajuns înapoi la ea, o privi lung prin geamul separator. Părea cea mai neajutorată ființă. Era convins că prezența lui acolo ar trezi-o din somnul ei prea adânc. Nu îl lăsaseră deloc să se apropie de patul ei. Cică doarme și oricum nu simte nimic. A așteptat să plece toată lumea în vizite prin alte saloane și secții. S-a echipat rapid cu halatul de asistent din cuier, și-a pus masca, botoșii, apoi cu inima zvâcnindu-i în piept intră la ea.

Era imobilizată complet. Orice mișcare ar fi putut afecta coloana vertebrală iremediabil. Înconjurată de o țesătura de fire și aparate care bipăiau în tandem într-un ritm enervant și sacadat, părea un cocon prins in plasa unui păianjen nemilos și crud. Doar fața ei era la vedere și mâinile ce ieșeau cuminți de sub cearceaful verde. Ochii ei, altă dată curioși, veseli și strălucitori erau ascunși sub pleoapele străvezii ce îi țineau captivi…

– Îți amintești? … am rotit ușor manivela cutiuței muzicale până la refuz și am apropiat-o apoi de tâmpla ei. Ceva a tresărit în toată ființa-i captivă între lumi și am putut zări prima ei reacție! O lacrimă s-a perindat ușor la colțurile ochilor ei frumoși, închiși de prea multă vreme și un zâmbet timid a încolțit în colțul gurii. I-am atins mâna și am simțit o strângere ușoară. Mi-am dat seama că plâng. Am sărutat-o lung pe frunte, zăbovind puțin asupra ei. Am sperat să îi simt parfumul, dar i-am simțit căldura ce mi-a legat sufletul meu de al ei pentru totdeauna. Probabil că nu îi voi spune niciodată ce mult înseamnă ea pentru mine. Om vedea… Am rotit din nou manivela cutiuței muzicale și am așezat-o lânga ea, în timp ce i-am cuprins mâna și mi-am înfundat ființa în surâsul ei firav rămas tipărit pe față…eram doar eu cu ea și Bagatela

[…]

Roman, Flash 24: Cutiuța muzicală

Sursa foto: arhiva personală.

Sursa piesei: youtube – Huihu Sounds

Mă găsiți și aici.

Reclame

2 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s