Aripă de vis

Cu pașii mărunți, căutând câte un punct de reper, Silvia își plimba toate dorurile care i-au mai rămas pe holul cel lung al casei. Era aici de prea multă vreme ca să mai indrăznească să viseze. Măcar cât de o aripă de vis care să-i mai fluture din când în când la fereastra speranței. Nici atât.

Lăsase în urmă anii petrecuți în spital. Acolo unde jucase de atâtea ori cărțile karmei în pariuri cu moartea și cu viața. Acolo învățase cum este plămădit drumul călătorului printr-un univers în care durerea și bucuria se îmbrățișau strâns în dimineți sau înserări pline de lacrimi. Povestise cu nostalgie cum lucrase ca și asistentă medicală toată viața. Era o strălucire plină de grație în ochii ei, iar în timp ce șirul povestirii rătăcea frumos în trecut, câteva lacrimi se iviră timide în colțul ochilor. Silvia se opri la un moment dat și privindu-mă adânc exclamă straniu: „Am sentimentul că te cunosc, cu siguranță ne-am întâlnit cândva.” Un deja-vu mă curtase din prima clipă petrecută în salon cu Silvia. Am zâmbit cu sufletul: „Inima îmi spune că suntem oarecum rude de sânge.” Un zâmbet larg înflorise pe fața femeii.

Îmi mărturisise printre multe alte confesiuni, că o arde o neputință, o durere ascunsă între cămăruțele adânci ale inimii. Nu a avut niciodată ocazia să cunoască familia tatălui său, originar din Bihor, nici alte neamuri de pe plaiurile mioritice.  Auzise că va veni o nouă asistentă care este din România și a ținut cu orice preț să mă întâlnească. Cu nerăbdarea aceea copilăroasă. Vestea, se pare, i-a înflorit zâmbetul în primăvara unei speranțe ce încă mai respira printre zidurile azilului.

În ziua aceea ne-am pierdut fericite în amintiri, zâmbete, dorințe, vise, trăiri, detalii de viață, planuri, multe planuri! O zi cât o lume!

Apoi a urmat să împlinim un vis vechi, care deja se pierduse în ecoul timpului. Silvia dorise să vadă măcar o dată Bihorul. Nu a reușit niciodată. Întâi a fost teama de a explora. În România era comunism și media ajuta din plin la înrăutățirea imaginii. Apoi s-a așternut neputința. Căsnicia, copiii, slujba. Toate au consumat-o in diferite nuanțe. Și a sfârșit aici, izolată într-o tristă casă de îngrijire pentru vârstnici. Plânge. Plânge mai mereu, dar încearcă din răsputeri să nu cedeze psihic, să rămână cât se poate în afara globului în care o depresie hâdă o ademenește cu toată puterea.  Știe și înțelege… Soțul a decedat cu ceva ani în urmă. Copiii au eșuat în câteva capitole ale vieții iar Silvia a trebuit să vândă casa ca să-i salveze. Așa este realitatea, viața nu este dreaptă întotdeauna. Așa-i spunea mereu tatăl ei, care fusese pilot de aviație și care, o dată cu războiul, plecase din România și a rămas definitiv în Anglia.

Azi Silvia admite că niciodată nu este prea târziu să îți împlinești un vis! A început să viseze iar. Este fericită că a văzut Bihorul, că visul ei de a păși pe pământ românesc s-a împlinit. Cu emoție atât de puternică și cutremurătoare, încât au înmugurit toate florile speranței. Ne îmbrățișăm într-o caldă armonie familiară. Restul sunt detalii, foarte importante de altfel, care fac parte din trăire… Și planificăm să împlinim următorul vis al Silviei. În detalii. Trăim iar o zi cât o lume. O lume în care picurăm zâmbete și lacrimi, așa cum le avem, printre dureri și bucurii, printre nuanțe de speranță albastră.

Iubesc zâmbetul fericit al Silviei. Îi șoptesc că totul se întâmplă cu un motiv, poate de aceea îngerii mi-au călăuzit pașii către locul în care o rudă de a mea mă aștepta cu nerăbdare. Azi avem încă atât de multe lucruri de povestit, azi avem sărbătoare în suflete!

Autor Simona Prilogan, Nottingham, 09/06/2019

Tema săptămânii –  O zi cât o lume

Foto credit – Cristina Gottardi, Unsplash

 

Reclame

5 comentarii

  1. O, Doamne, lumea este o inepuizabila sursa de povesti.Fiecare dintre noi ne caram povestile in traista vietii. Cate sunt stiute, dar cate dintre ele se pierd in neantul nestiutului!? Si cat am putea lua aminte din fiecare…
    Zi frumoasa sa ai, Simona!

    Apreciat de 1 persoană

  2. Miscatoare si emotionanta povestea acestei întâlniri surprinzatoare a vechilor radacini înrudite sanguin, dezradacinate si reunite dupa vremuri îndelungate de evolutie spatio-temporala la mii de km. distanta de originile firesi, naturale.
    O duminica si o saptamâna binecuvântata, draga Simona !

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s