Musca

Plouă strâmb printre pietre deformate de timp. Sunt un spațiu gol, la marginea mării. Mi-au murit visele într-o dimineață cetoasa de mai în timp ce priveam pe o fereastra murdara valurile. Mirosea a sare plaja și scoicile scoteau un zgomot surd. Lângă un tufiș apărut de undeva, de foarte departe, un motan fără nume strivea cu privirea o muscă beată. Ghiceam încăpățânarea pisicii în spatele pupilelor dilatate și compătimeam sincer cu musca. Bazaia amețita și cauta cu privirea încetosata marea. Încă mai aveam suflet privind musca. Încă mai simțeam lăcomia din ochii pisicii compatimind cu musca și căutând marea odată cu musca. Apoi se sfârșise brusc totul, infinit de departe. La zece și ceva auzisem, pentru prima data, vuietul. Scormonea adânc după amintiri profunde și trecea mai departe, omorând vise. Era de-un bej absolut, amesteca scoici într-un zgomot surd, fără definiție și calcă totul în picioare. Valuri fără spumă maturau un țărm pustiu și eu, începând de atunci, nu mai eram. Fără să știu, dispărusem odată cu vuietul. Odată cu visele și cu scoicile. În urma mea rămăsese doar motanul fără nume și o muscă beată care privea marea.

Tema săptămânii „Nimicul din noi”

Reclame

3 comentarii

  1. Ca de obicei în toate articolele scrise de tine, extrem de multa profunzime. Superba si profund abisala, acesta parabola spatio-temporala ! Felicitari !
    O duminica sublima, învesmântata în Lumina Divina, Suflet drag !

    Apreciază

Lasă un răspuns la abisurile Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s