La capătul lumii

La capătul lumii

Pană la urmă mă hotărasem să îl părăsesc pe Dragoș. De data asta nu lăsasem nici un bilet sprijit de o vază oarecare. Nu dădusem nici un semn, nu mă îndopasem nici măcar cu chiftele timp de-o săptămână. Nu renunțasem nici la cafea și nici nu diminuasem cantitatea de sare din tocănița de cartofi. Pur și simplu, îl părăsisem. Într-o joi oarecare, o zi mohorâta de toamnă târzie. De la etajul șapte al blocului vechi, de pe vremea „Împușcatului”, oamenii continuau să-mi pară mici. Oameni mici așteptau tramvaie galbene în stații strâmte. De sus totul pare nesemnificativ! Pană și șinele strâmbe își pierd din importanță. Pană și stațiile, de un gri negligent, par a putea fi trecute ușor, cu vederea. Priveam lumea mică din spatele unui geam stropit și-mi făceam planuri mari. Voi pleca departe și o voi lua de la capăt! Capătul lumii…

Îmi făcusem bagajul în grabă. Aceeași valiză de un galben strident în care înghesuisem la întâmplare strictul necesar, aceiași căi verzi pe pereți mov în care ascunsesem mii de vise. Cu gândurile vraiște și privirea pierdută în zare, dincolo de macaralele de un portocaliu ciudat, imaginsem câteva scenarii.
Va fi o dispariție perfect previzibilă, dar complet neasteptată. Dragoș nu va anunța poliția decât la capătul perioadei legale și apoi va declară jenat, cu ochii lipiți de linoleumul cu pătratele mici, că este doar un moft. Un moft de al meu, unul în plus. O simplă reacție neprevăzuta, un alint. Apoi se va scufunda la loc, în lumea lui. Cai putere și curbe multe. Cu gândul la privirea jenată a polițistului, chemasem liftul îngust apăsând un buton vechi, ciuruit de prea mult atingeri. Liftul sosise greu, după vreo zece minute, și din el îmi zâmbiseră, vecina Voichița și Nelu Popescu, instalatorul.

Cei doi îmi priviseră curioși valiza și mă întrebaseră din priviri dacă plec. Înțelesesem din privirile lor că-i cu neputință să plec fără Dragoș. Le răspunsesem că plec la capătul lumii. Zâmbiseră fals, roși de curiozitate. Nu credeau că lumea avea capăt. Le jurasem că are si le promisesem că le voi povesti altădată.

Tema săptămânii : „La capătul lumii”

 

1 comentariu

  1. Frumasa pregatire de calatorie, înspre pribegie… ! 🙂
    Orice început are un sfârsit, un „capat”…chiar si „lumea” aceasta a perceptiei rational-sentimentale ! Doar dragostea nu are început nici sfârsit, ci transcede perpetuu la nesfârsit universul, prin spatiu si timp.

    Binecuvâtari eterne, bucurii adevarate, reale si perene, Suflet drag !

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s