Locuim în nori cu toții

Uneori, e  ceaţă lăptoasă peste Braşovul meu,

un caimac alb, ca o spumă de lapte diafană
într-o ceaşcă largă cât oraşul
şi parcă văd ochi timizi ce aşteaptă la rând.
Privesc în dreapta, în stanga, înainte,
dar nu au curaj să guste;
le e teamă că li s-ar întâlni privirile
sau şi-ar apropia prea mult buzele.
Toţi caută toarta ceştii celei mari;
nimeni nu ştie, însă, că e tot acolo,
sprijinită de muntele cel blând şi pios.
Caimacul se desface puţin, ca un murmur.
Nu toţi îl aud, doar cei curajoşi
ce rup, deja, cu dinţii din bezeaua norilor.
Uneori, e ceaţă lăptoasă peste oraşul meu
şi unii se avântă în luptă doar cu o ..linguriţă;
eu le-aş fi sugerat nişte lopeţi
şi să privească drumul, nu cerul.
Ce prostie, doar locuim în nori cu toţii,
Dar, chiar şi acolo, nu mulţi se simt confortabil.
Doar cei curajoşi!

 

Tema zilei – Ceața, foto – Brașovul in ceață – Laurențiu Vasiliu,  autor:  Adriana Tîrnoveanu