Unul pe față, altul pe dos

Unul pe față, altul pe dos,
am împletit un fir furios,
unul pe dos și unul pe față,
se scapă ochiul, andreeaua se-agață;
răsucim ațe, lână de argint,
parcă durerea a adormit;
punem modelul, o frunză de arțar,
nu îmi prea place, o deșir iar;
aleg din toate un opt infinit,
îmi vine turnat, mohair răsucit;

croșetez mâneci, la manșete m-opresc,
deja mi-este cald, emoții topesc;
fac betelie, cos nasturi de jad,
să pot, la vară, să îl dezbrac;
ajung la guler, aleg să-l dezic
când probez totul îmi pare cam mic,
mi-aduc aminte că-s în plus trei suspine,
nu mă mai mir că nu  mai îmi vine;
crochiu cochet pun pe partea stângă,
de dimineață, voiau să-mi plângă
stările acelea despre care aș da să știu
dacă totu-i devreme sau prea târziu,
dacă se vor sub pulovăr de lână,
ocrotite de-o lume cu totul nebună.

Mă simt artistă, dar sunt doar un gând
pe care îl simt în piept și cuvânt,
și mă prefac că țes haină bună,
pentru-al meu suflet, chiar de n-am mână bună.

Pare ca tace, multumit că-l cuprinde
și când e soare, și când îl ninge
cu emoții nebune, întâmplări și abis,

am suflet ca mine, puțin indecis,
rostuit printre alte suflete treze,
emanând energii, și mai jos, și intense;

coborând drumuri albe în aceeasi Lumină,
îmbracate, la fel, în pulovăr de lână.

 

Fotografia e dincolo de subiect sau, în fine,  poate conține ceva adevăr din tema Flash 24 „suflete sub pulovere de lână”, dar, de fapt, e despre niște găini bătrâne adoptate de două femei din Cornwall, Marea Britanie, care o vară întreagă le-a croșetat hăinuțe acestor înaripate care altfel nu ar fi trecut iarna.

Autor: Adriana Tîrnoveanu

Reclame

7 comentarii

  1. Croșetezi și pentru mine un pulover de lână?
    Nu vreau un model complicat,
    Ci doar unul care să-mi țină de cald.
    Sau mai bine împletește cuvinte
    Ce-mi fac inima mereu să palpite..

    Apreciat de 2 persoane

    1. Da, cautam o fotografie pentru textul meu croșetat. E lesne ca altceva aveam in minte. Gasind fotografia si cu riscul de a abate atentia de la impletitul meu de azi, nu m-am putut abtine sa nu o arat si altora. Parca, intr-adevar, sufletele astea erau sub un pulovar de lana, și la propriu, și la figurat. Multumesc pentru căldura cuvintelor tale! Mai am un text serios, dar il asez deseara. cand ajung acasa, chiar daca ies din „timpul de publicare”

      Apreciat de 1 persoană

      1. Abia aștept să îl citesc. Și-acesta e destul de serios pentru cine înțelege cât bine au primit găinile și cocoșii bătrânei. Atâta dragoste! Consider că fotografia dă un mare plus textului. Suflete sub pulovere de lână.

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s