Grigore Busuioc

Sunt oameni care trăiesc lângă noi, pe care pare că-i atingi, la coadă la pâine, la aprozar și te întrebi, senin: „Oare îl știu de undeva pe ăsta sau doar e o senzație din aceea supărătoare, când  fantasma vine mai repede decât realitatea și pleacă înainte de a ști dacă a fost aievea sau e o altă figură comună ce-ți stăruie între gândul de ieri și cel fugit pe o cracă de pom, în timp ce numeri borcanele de pe raftul cu dulcețuri pentru că vânzătoarea se mișca încet?”

Când eram mică și credeam în cuvintele bunei mele cu glas de domnișoară, îmi puneam, de Bobotează, fir de busuioc sub pernă, să visez ursitul. Mă cam grăbeam să fac asta, deși anii mei nu erau buni nici de rest la un kilogram de carne. Într-un an, l-am visat. Bătea Crivățul și zdrăngăneau giurgiuvelele, perdelele se ridicau încetișor, iar eu, cu mâna pe busuioc, vedeam un bărbat cu barbă nerasă de cam două zile, așa, cu mâini frumoase și degete lungi și cu un pulover pe gât.

Urăsc puloverele pe gât; îmi iau aerul și îmi strică armonia esteticului, chiar dacă habar nu am ce vă spun eu aici. Mirosea visul meu a tutun și a săpun Cheia, aspru și deranjant, dar curat și de neuitat. Mă rasuceam, în somn, pentru că visam, de fapt, un bărbat prea matur pentru dorințele mele de copilă și în niciun caz nu mi se arăta băiatul cel bălai de pe ulița mare.

 

Busuiocul se fărâmița în mâinile mele cuminți, iar ochii nu-și doreau lumina ci visarea, așa că mă frământam, în continuare, cu bărbatul acela pe urmele mele. În visul meu, era urcat pe un scaun și repara o lustră.


Crivățul mi-a alungat gândul; a doua zi a fost bucuria cozonacului cald, am uitat de ursit și nepotrivire.

Cum spuneam, treci pe stradă, te duci la poștă și ti se pare că unii dintre oamenii aceia din rând îți sunt cel puțin vecini de stradă. Figuri cunoscute aparent.

La cofetaria de la gară, amandinele erau singurele prăjituri ce meritau cumpărate. Aveam puțin peste douazeci de ani și deja eram obosită de iubire cu întors de inimă. Am intrat să-mi îndulcesc sufletul și am tresarit. Pe scaun, un bărbat cu mâini frumoase, pulover pe gât și barba nerasă de doua zile, schimba o lustră. L-am recunoscut pe Ursit. Îl chema Grigore, așa îl striga fata ce îi era și nevastă, și vânzatoare de amandine.

Am fugit mâncând pământul știind că busuiocul daunează grav imaginației când mintea ta scormonește în oameni și flori.

De atunci, amandinele îmi amintesc de bărbatul cu lustra nereparată. Ce ți-e și cu mintea asta, îți lipește pe veci un nume pe eticheta amintirilor – Grigore Busuioc!

 

Tema săptămânii- Descrierea unui personaj imaginar,  Autor: Adriana Tîrnoveanu

Reclame

12 comentarii

    1. Mulțumesc, Mugur. Nu e nicio redescoperire. Scriu doar cu bucurie….de început. Cât m-o ține. Am texte care dorm în drafturi, poate somn de veci, chiar. Sunt leneșă și fugară. De aș fi scriitor…aș arde de nescris, așa…zvâcnesc a flacără, din când în când. Mă bucur că ți-a plăcut personajul meu. Zi frumoasă îți doresc.

      Apreciat de 3 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s